Au trecut mai bine de patru ani de când Denisa Răducu a încetat din viață. Artista suferea de cancer, iar trupul ei, într-un final, a pierdut lupta cu boala. Interesant este că apartamentul din București al regretatei cântărețe a rămas exact așa cum era aranjat în ultima zi din viața ei. Nu s-a făcut nicio schimbare, pare că timpul s-a oprit în loc în acea zi fatidică. Un obicei macabru al familiei i-a adus, însă, la disperare pe ceilalți locatari din bloc.
Denisa Răducu și-a petrecut ultimii ani din viață într-un apartament din Sectorul 4, aflat într-un complex rezidențial. Artista a murit în vara lui 2017, răpusă de cancer. După deces, familia cântăreței a încuiat apartamentul, iar toate lucrurile au rămas la locul lor, nimic nu a mai fost mișcat.
“Și eu, și Adelina, am decis că apartamentul Denisei va trebui să rămână exact așa cum a fost aranjat în ultima zi din viața ei. Totul trebuie să rămână la fel cum e acum, adică la fel cum a fost pe când era Denisa în viață”, spunea Florian, cumnatul cântăreței.
După moartea artistei, apartamentul a rămas surorii sale, iar aceasta a luat hotărârea de a nu înstrăina nimic. “Din nefericire, apartamentul Denisei mi-a rămas mie. Nu voi înstrăina nimic ce îi aparținea Denisei”, a mărturisit și Adelina.
Recent, a existat, însă, un moment tensionat între ceilalți locatari și familia Denisei. O bucată neagră de pânză a fost lăsată deasupra ușii apartamentului, iar vecinii au luat legătura cu rudele și le-au reproșat că nu au luat doliul, în condițiile în care artista a murit de mai bine de patru ani.
Potrivit wowbiz.ro, oamenii au transmis că respectiva bucată le aduce aminte că în bloc a decedat cineva, iar invitații lor tresar când văd pânza acolo.
După mai multe telefoane, tatăl Denisei a venit la apartament și a luat bucata neagră de pânză de la ușă. A dus-o la casa părintească din Ștefănești, acolo unde există obiceiul ca doliul de pe casă să fie păstrat până la zeci de ani după decesul proprietarului.